Mucenici moldovenești fără gluten

by Oana

Mucenici moldovenești fără gluten

Azi se mănâncă mucenici. Deși am sânge oltenesc în vene, nu am o părere prea bună despre coca fiartă în zeamă, așa că prefer mucenicii moldovenești. Dar… fără gluten.

    Ingrediente

    • 550 de grame de făină de orez
    • Un plic de drojdie uscată
    • 125 de ml de lapte de soia călduț
    • 125 de ml de apă călduță
    • Un ou
    • 80 de grame de margarină
    • Nucă pisată
    • Miere
    • Un praf de sare

    Mod de preparare

    1

    Într-un castron se amestecă făina, sarea, drojdia, zahărul. În alt castron amestecăm oul, margarina, laptele și apa. Ingredientele din al doilea castron se toarnă peste cele din primul castron și se frământă, dacă mai e nevoie se mai adaugă făină, până se formează un aluat relativ elastic și nelipicios care se lasă o oră în castronul acoperit cu un prosop. După acest interval se mai frământă un pic și se împarte în 20 de bucăți. Din fiecare bucată se face un rulou din care se formează faimosul 8. Se așează în tavă pe hârtie de copt și se mai lasă cam o oră la cald. Apoi se ung cu ou și se dau la cuptor. După ce se scot se ung cu miere și se presară cu nucă pisată. Mie mi-a fost lene să sparg nuci, așa că le-am presărat cu arahide pe care le-am copt și apoi le-am dat prin robot. Nu s-au umflat așa de mult ca mucenicii cu gluten, dar au fost perfecți înmuiați în vin.

    You may also like

    Leave a Comment

    This website uses its own and third-party cookies to provide visitors with a much better browsing experience and services adapted to everyone's needs and interests. Accept